Iuliana APETRI, Ph.D., Coach, Trainer, Terapeut
Coordonator al Holistic Education and Therapy Center
Ființele umane experimentează realitatea înconjurătoare în funcție de nivelul de conștiință la care au acces la un moment dat. Ultimele milenii s-au manifestat printr-o cunoaștere precară a aspectelor profunde ale conștiinței la nivelul maselor de oameni. Au fost puțini cei care au reușit să treacă dincolo de vălurile iluziei, pentru a înțelege de ce se întâmplă de fapt un anumit lucru. Aceste mentalități limitate au marcat epocile în care oamenii au fost lăsați să creadă că pot avea acces la Creatorul lor numai prin intermediari. Adevărul divin era ocultat cu intenția de a subjuga și manipula, de a conduce prin frica inoculată în cei slabi și inconștienți. Astfel, masele de manevră au jucat rolul unui public instruit să perceapă realitatea așa cum o regizau alții pentru binele lor. Numai că binele era numai al regizorilor la fel de inconștienți și nu era pentru binele suprem al niciunei părți.
Necunoașterea este inconștiență
Orice lucru neînțeles pe deplin ne poate influența percepția și reacția, fără să ne dăm seama. Atunci când nu realizăm ceva ce se întâmplă și de ce se întâmplă acel lucru, reacționăm necontrolat și dăm vina mereu pe factori exteriori nouă, care ne fac să ne simțim nefericiți.
În prezent, ascensiunea omenirii și a planetei Pământ ne-a facilitat accesarea unor dimensiuni superioare ale frecvenței, iar acest lucru ne permite să folosim un nivel superior al conștiinței. Anul 2032 marchează începutul Noii Ere de Aur a Pământului. Ultima pe care a cunoscut-o planeta noastră a fost cea a Atlantidei, o civilizație a cărei evoluție a atins apogeul și care apoi a dispărut în adâncuri, într-o descensiune provocată de manifestarea greșită a puterii. În acele vremuri de pace și bunăstare, atlanții trăiau pe frecvențele dimensiunii a cincea, iar decăderea civilizației lor a orientat omenirea către experimentarea dimensiunii a treia, din care ne ridicăm acum, alături de Geea.
Deși există transformări consistente la nivelul frecvenței actuale către dimensiunea a cincea și chiar mai mult decât atât, nu toți oamenii pot experimenta transformarea în mod conștient. Cei mai mulți se vor simți altfel, vor percepe trecerea timpului într-un ritm mult mai accelerat decât în trecut și vor simți că viața suferă transformări uluitoare, la care sunt nevoiți să se adapteze rapid. Viața este mult mai grea pentru aceștia și ei vor continua să se chinuie și să se lupte cu vicisitudinile traiului uman. Ei vor menține această dualitate bine – rău, de aceea totul va fi mult mai anevoios pentru ei. Prin necunoașterea adevărului divin, acești oameni vor găsi întotdeauna cauze ale nedreptății în jurul lor. Vor considera că, acolo, undeva, există o sursă a nefericirii, căreia îi sunt victime.
Foarte multă suferință provine din această neasumare a responsabilității asupra noastră. Când cineva devine conștient că în el însuși se află sursa păcii și a bunăstării, atunci trăiește iluminarea, acest proces al desăvârșirii umane, care ne conduce, pas cu pas, către înțelepciunea divină.
Singurătate și separare
Mentalitatea duală se manifestă prin opoziția permanentă dintre bine și rău, dintre o parte care vrea un lucru și o altă parte care vrea un alt lucru. Conflictul acesta este o luptă care mocnește în subconștient și care ne alimentează gândurile, sentimentele și reacțiile. De îndată ce sesizăm care este cauza unui anumit comportament, putem comuta frecvența la un nivel superior și astfel putem părăsi strânsoarea dualității. Dacă vom continua să ne victimizăm și să blamăm călăul din afara noastră pentru propria insatisfacție, atunci ne vom roti continuu în cercul vicios a angoasei care se hrănește pe sine cu ea însăși. Conflictul naște conflict. Conflictul interior determină conflictul exterior. Pacea din interiorul ființei atrage pacea din afara ființei. Orice zgomot intern va cauza un zgomot dincolo de noi. Ceea ce proiectăm din interior spre exterior se va manifesta în relațiile cu cei de lângă noi, indiferent cine sunt aceștia. Armonia cu universul exterior reprezintă armonia cu universul din noi înșine. Ce gândesc despre cei din jur în mintea mea? Care este adevărul sentimentelor mele față de ceva și față de cineva? Este suficient să fim sinceri cu noi și să privim adevărul în oglindă, pentru a vedea că tot ceea ce (ni) se întâmplă seamănă izbitor cu ceea ce facem noi ca să (ni) se întâmple.
Rolul de victimă sau de călău ne menține în statutul de războinic, iar cei doi luptători au nevoie de un salvator. Acesta completează triunghiul dramatic al unei realități limitate. Izbirea de fiecare dintre aceste trei colțuri ne face nefericiți și neîmpliniți. În nici una dintre aceste ipostaze, nu ne manifestăm independent, ci ne agățăm de celelalte două roluri, pentru a putea supraviețui. Dacă sunt călău, am nevoie de o victimă, iar victima are nevoie de un salvator. Prin urmare, lupta este interminabilă și, evident, epuizantă. Cât putem rezista așa? Oh, foarte mult, la nesfârșit! Cu amendamentul că viața noastră va fi și ea, mereu, la fel. Neschimbată. Imperturbată de valurile schimbărilor din jur. Unii vin lângă noi, alții pleacă de lângă noi, alții se transformă lângă noi și ne bulversează complet, fiind de neînțeles și de nesuportat. Din nou, dacă nu ne activăm constant curiozitatea despre lume și despre viață, există șanse sigure să trăim cu un nivel mărginit al conștiinței.
Conștiința superioară: expansiune și eliberare
Cei care sunt conștienți de valul transformator evolutiv vor sesiza detaliile acetor metamorfoze, vor intra în contact din ce în ce mai mult cu Sinele lor superior, până la contopirea cu acesta, vor înțelege cauzele care au determinat anumite situații, vor căuta înțelesurile profunde ale gândurilor, emoțiilor și comportamentelor lor și vor aplica aceeași metodă pentru a-i înțelege pe cei din jur.
Extinderea conștiinței este direct proporțională cu expansiunea şi curiozitatea exploratorului din noi, care caută, clipă de clipă, să descopere ceva inedit, să treacă dincolo de primul zid al incertitudinii, să țintească apoi, cu curaj, către orizontul cel mai îndepărtat, pe care abia îl poate sesiza, dar care are certitudinea că este acolo și îi va fi, cumva, de folos. Când ne deschidem către noi direcții de cunoaștere, suntem pregătiți să ne eliberăm de convingerile care ne-au făcut să vedem viața într-un anumit fel.
Blocajele de pe calea evoluției
Codul onoarei este adesea o piedică în procesul transformării. Nu spunem lucrurilor pe nume, pentru că avem impresia că jignim acea persoană, dacă îi spunem adevărul despre ceea ce simțim cu adevărat. În acest fel, ne inhibăm trăirile, le ascundem dibace și apoi le apărăm cu prețul vieții, în virtutea supraviețuirii. Ne este teamă să spunem ce gândim și ce simțim, pentru că asta ar putea duce la ruperea legăturii cu acea persoană, la sentimentul de învinovățire pentru că am făcut-o să sufere și că nu o respectăm suficient de mult.
O altă mentalitate limitatoare este asumarea rolului de salvator al celor pe care, de fapt, îi facem să sufere. “Nu pot face asta, pentru că o/îl iubesc și ar suferi. Mi-e milă de ea/el.” [Mai mult decât de mine, este clar!]. Dramatismul triunghiular victimă – călău – salvator este o schemă rigidă care ne induce sentimentul suferinței, al abandonului, al obligației, al învinovățirii, al falsei puteri sau al lipsei de putere. Te consideri o victimă? Te simți chinuit de alții? Toată lumea are ceva cu tine și împotriva ta? Simți că nu primești îndeajuns de la cei din jur? Ai certitudinea că faci prea multe pentru alții, iar ei nu îți oferă la fel de mult pe cât le oferi tu lor? Acestea sunt gânduri ale unei persoane care se simte victimă. Vrei să ieși din această buclă vicioasă? Da, sigur că vrei! Oricine vrea să scape de suferință. Și totuși de ce nu se aruncă dezinvolți în valurile schimbării? Care sunt avantajele de care te bucuri în această situație? Primești atenția celor dragi? Ai familia și prietenii lângă tine? Cineva te ascultă mereu cum te plângi? Ai pe cineva care îți alină lamentările? Te compătimește cineva și asta îți dă o stare de confort? Ei, atunci poţi să cercetezi și să afli dacă merită să trăiești cu acele avantaje în acea situație.
Dacă faci o schimbare sănătoasă la tine, atunci poți avea avantajele relațiilor cu cei din jur și fără să te plângi, ci discutând despre alte lucruri, despre pasiuni comune și orice altceva care să vă ofere sentimentul de egalitate și de schimb liber consimțit. Dacă celălalt se simte obligat să te asculte, atunci se află și el în dramaticul și “nobilul” rol de salvator. Fără el în preajma ta, viața ta s-ar duce de râpă, ai muri, pentru că nu știi cum să supraviețuiești și să te salvezi: “Habar nu ai cum să îți trăiești viața fără mine!”. Când ne agățăm de ceilalți pentru a ne îndeplini propriile nevoi, atunci menținem legătura dintre frică și avantaje. Păstrez relația, pentru că îmi oferă sentimentul de a comunica, de a colabora, pentru că simt nevoia să comunic cu cineva. Dacă renunț la tine, atunci nu am cu cine să vorbesc, de pildă. Așadar, creierul percepe relația dintre cele două persoane ca fiind soluția pentru comunicare. Nu cunoaște alte variante. “Dacă nu sunt cu tine, nu pot trăi.” Nici un orizont optimist nu se întrevede pentru cea/cel care crede asta. Inconștientul trădează persoana prin actele involuntare despre care ea/el însăși crede că sunt adevăruri absolute, argumentate, reale și infailibile. Atât timp cât ne complacem în aceste dependenţe faţă de cine este sau ceea ce este în afara noastră, rămânem sclavi, neîmputerniciţi şi suspendaţi într-un nor care se poate dizolva oricând.
Eu îmi creez propria realitate
Suntem, fiecare dintre noi, responsabili numai pentru ceea ce gândim, simțim și facem noi înșine. Deși influența celor din jur poate fi copleșitoare uneori, avem responsabilitate sută la sută asupra felului în care reacționăm la stimulii pe care îi primim. Putem răspunde în mai multe moduri la mesajele altora, oricât de provocatoare ar fi acestea. Alegerea o facem în funcție de viziunea şi condiționările proprii, deci în funcție de maniera în care percepem lumea și viața în acel moment. Când ne schimbăm percepția asupra realității, reacțiile noastre la aceiași stimuli vor fi diferite. Adevărata putere interioară se activează atunci când reperul fundamental al intenţiilor şi simţirilor noastre porneşte din miezul propriei fiinţe, într-o asumare plenară, demnă, conştientă şi plină de compasiune. Abia atunci, această frumoasă lumină poate străluci şi se poate întâlni cu alte lumini puternice şi frumoase, dincolo de orice condiţionare iluzorică efemeră.
Articol de Iuliana APETRI, Ph.D., Coach, Trainer, Terapeut
Coordonator al Holistic Education and Therapy Center
www.calitateavietiitale.ro