Iuliana APETRI, Ph.D., Coach, Trainer, Terapeut Coordonator al Holistic Education and Therapy Center
Tot ceea ce gândim este stocat în baza de date pe care am creat-o de-a lungul propriei existenţe şi pe care am preluat-o de la înaintaşii noştri. Conştient sau inconştient, totul este o alegere. Indiferent de natura situaţiei şi de persoanele implicate, acţiunile şi reacţiile noastre sunt rodul acestui cumul de energie şi informaţie clădit în timp, preluat şi moştenit. De multe ori, oamenii se gândesc imediat că întâmplarea le-a scos în cale o persoană sau o situaţie şi împuternicesc hazardul cu veleităţi miraculoase. Sunt ferm convinşi că trăiesc un moment fatidic sau că s-a petrecut un miracol. Ceea ce pot afla, dacă accesează cunoaşterea în profunzime, este că „întâmplările nu sunt întâmplătoare”.
Ce se petrece, de fapt?
Universul funcţionează, în chip fundamental, pe baza coordonatelor energie, frecvenţă şi vibraţie, fapt demonstrat de cercetările savantului Nikola Tesla. Aceasta înseamnă că orice orice obiect, animat sau non-animat şi orice formă de viaţă, umană sau non-umană, transmite o formă de energie, care are o anumită vibraţie şi se propagă pe o anumită frecvenţă.
Fiinţa umană are o structură complexă, pe care, din nefericire, nu suntem educaţi încă din copilărie să o cunoaştem şi să o gestionăm optim. Mai mult decât atât, sistemele educaţionale formale nu cuprind aceste lucruri. Oamenii ajung să se cunoască după întâmplări dramatice, după şocuri şi suferinţe care i-au adus la limita dintre viaţă şi moarte şi i-au determinat să găsească o explicaţie pentru trăirile abrupte. Fiecare caută atunci informaţii, oameni şi activităţi care să îi ofere răspunsuri plauzibile şi speranţa unui mâine mai optimist.
Plecând de la ideea că totul este energie şi că noi vibrăm pe o anumită frecvenţă, în fiecare clipă, deducem că este foarte important ceea ce ni se întâmplă. Gândurile, sentimentele şi comportamentele noastre au o cauză internă. Aceasta poate fi influenţată din exterior, însă întotdeauna se adaptează pe frecvenţa similară cu ea. De exemplu, starea noastră de tristeţe atrage întotdeauna tristeţea. Ea nu poate atrage bucuria, pentru că transmite undele de o anumită vibraţie, iar acestea le întâlnesc, în eter, pe cele asemănătoare. Şi tot aşa, la nesfârşit. Dacă simţim bucurie în interiorul nostru, atunci întâlnim oameni bucuroşi şi atragem situaţii în care simţim bucuria. Oricât am încerca să ne minţim că suntem veseli, atunci când, de fapt, suntem trişti, Universul materializează adevărul divin, iar acesta va atrage ceea ce simţim în realitate şi nu faţada falsă. Astfel, ajungem la concluzia că sursa tuturor trăirilor noastre se află înăuntrul şi nu în afara noastră.
De ce este greu să facem drumul către noi înşine?
Necunoaşterea naturii şi a funcţionării fiinţei umane produce foarte multă suferinţă. Mulţi oameni sunt deconectaţi de la adevărul divin, nu ştiu cine sunt cu adevărat, care este rolul, rostul şi modul lor optim de manifestare. Ignoranţa, inconştienţa şi manipularea au sabotat mult timp viaţa în armonie şi expansiunea liberă a umanităţii.
De ce ne este atât de greu să fim conştienţi de conştiinţa divină din tot ce există? Cauza fundamentală este gândirea distorsionată. Ea ne obligă să alegem căi întortocheate şi nefericite. Desigur, creierul găseşte mereu explicaţii raţionale destul de rezonabile, ca să-şi justifice alegerile. Dar acestea nu sunt în acord cu adevărul pe care îl exprimă energia sufletului. Când deciziile noastre sunt alterate de ceea ce gândim strâmb şi considerăm a fi corect, manifestăm propria realitate, iar aceasta nu este în armonie cu realitatea divină. Atunci începem să deschidem cicluri karmice pe care va trebui să le închidem ulterior. Nu are sens să dăm vina pe alţii, pentru că orice cauză, oricât de nesemnificativă ar fi, este în structura noastră. Undeva, cândva, noi am început o acţiune pe care nu am terminat-o spre binele suprem al tuturor. Aceasta călătoreşte prin timp, impregnată în informaţia celulelor noastre şi, la un moment dat, îi vine rândul să fie rezolvată.
Care este soluţia?
Procesarea şi integrarea trecutului este o condiţie pentru evoluţia noastră conştientă şi pentru vindecarea propriei fiinţe. Pentru că ne îndepărtăm de legile divine în ceea ce alegem să trăim, suntem supuşi legii karmice. Aceasta este inerentă funcţionalităţii fiinţei umane. Vestea bună este că experienţele trecute pot fi acceptate, procesate şi integrate.
Aşadar, întotdeauna când se întâmplă ceva, undeva, într-un spaţiu mai apropiat sau mai îndepărtat din interiorul nostru, se află o energie a cărei informaţie ne conduce spre alegerea, persoana sau situaţia respectivă.
Ca să putem vindeca frustrarea că suntem atacaţi şi marginalizaţi de cei din jur, este util să ne asumăm responsabilitatea a ceea ce există deja în noi, ceva ce a fost sădit în cândva. Indiferent ce s-a întâmplat odinioară, atâta timp cât nu ne mai foloseşte în prezent, este cazul să eliberăm acea energie şi concepţiile aferente. Aşa ne vindecăm şi mergem uşori mai departe. Apoi, putem face alegeri în urma cărora să nu ne mai simţim vinovaţi şi captivi.
Acţiunile făcute împotriva sufletului ne încătuşează. Sufletul este esenţa Creaţiei Primordiale din noi. Prin orice compromis în care răspundem nevoilor imediate, venite din frică, ne opunem libertăţii de a fi noi înşine. Când suntem liberi să ne manifestăm fără teama de a fi judecaţi de alţii şi de a ne autoînvinovăţi, atunci simţim rapid legătura cu propriul suflet. Când generăm acţiuni consecutive şi sărim dintr-un compromis în altul, ne îndepărtăm de aspiraţiile inimii, iar drumul până la sufletul nostru devine din ce în ce mai lung şi mai anevoios. De fiecare dată când cedăm în faţa a ceva sau a cuiva care nu ne încântă inima, îi refuzăm sufletului nostru şansa de a creşte şi de a experimenta viaţa plenar.
De la delăsare la asumare
Robiţi de acţiunile karmice pe care le-am început cândva, ne-am obişnuit că merităm din ce în ce mai puţin, până ajungem să renunţăm definitiv la ceea ce am visat odinioară. Fără speranţă, joc şi visare, sufletul este pierdut. Ce viaţă mai freamătă în noi, dacă ne resemnăm în faţa unei realităţi înainte ca aceasta să se întâmple, fără să ne dăm măcar o şansă de a experimenta viaţa, fără etichetări, prejudecăţi şi concepţii limitatoare? Când spunem „Merge şi aşa, lasă, că e bine şi aşa, visul acesta este prea mare pentru mine…”, deşi în sufletul nostru există o licărire de speranţă că s-ar putea schimba ceva, cumva, renunţăm la noi înşine, la A Fi Ceea Ce Suntem. Ne complacem în alunecarea treptată într-o beznă rece şi sufocantă. Din acest spaţiu al nemişcării, sufletul nu poate evada sau crea şi ne simţim debusolaţi, dezorientaţi, trişti, apatici, pierduţi.
Cea mai importantă călătorie din viaţa fiecăruia este cea spre lumea interioară, spre sămânţa divină, strălucitoare şi magnifică, pe care Creatorul a aşezat-o în noi. Orice există în exterior poate fi mai uşor de observat. Însă, orice există în interior necesită dezvoltare şi un antrenament constant pentru autodescoperire şi cunoaştere de sine. Este un act de mare curaj şi iubire faţă de noi înşine şi faţă de viaţă să ne dăruim şansa de a ne revela frumuseţea şi bucuria înnăscute.
Păşeşte cu încredere şi speranţă pe calea vieţii tale. Tot ceea ce faci te ajută mai întâi pe tine. Tot ceea ce simţi, simţi pentru tine. Tot ceea ce clădeşti, îţi va fi suport mai târziu. Şi tot ceea ce dăruieşti, îţi dăruieşti ţie. Cuvintele, gândurile şi faptele tale îţi determină atitudinea faţă de tine şi, mai apoi, faţă de ceilalţi. Contribuie activ la calitatea vieţii tale!
Articol de Iuliana APETRI, Ph.D., Coach, Trainer, Terapeut
Coordonator al Holistic Education and Therapy Center