Livia Tanțoș, Maestru sisteme Reiki
,,O viață fără de iubire este de prisos,
Iubirea este apa vieții
Bea-o cu Inima și Sufletul”
În sufism, metafora principală constă în importanţa acordată realităţii interioare. Folosind o frază din Coran, sufiţii afirmă că Dumnezeu este „cel dintâi, cel de pe urmă, cel din afară, cel dinăuntru”. Sufismul constituie o modalitate de transcendere care porneşte de la viaţa exterioară, obişnuită, pentru a ajunge la realitatea interioară, divină.
Când orientaliştii europeni au descoperit tradiţia sufită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ceea ce i-a încântat şi i-a convins că au descoperit cu adevărat ceva minunat au fost mai ales poezia şi literatura, însoţite de muzica şi dansul specifice acestei tradiţii. Muzica şi dansul constituie o parte integrantă a misticii sufite. Recitarea poemelor este adeseori acompaniată de instrumente muzicale şi este însoţită de mişcări ale trupului şi gesturi ritualice. Adeseori, în aceste momente, sufiţii experimentează transa mistică. Poezia lor a trezit admiraţia unor mari scriitori, precum Goethe sau Emerson, ei găsind în aceste versuri o importantă sursă de inspiraţie. În secolul al XIX-lea au început să se publice şi în Occident interpretări ale operelor unor mari poeţi sufiţi, precum Hafiz şi Rumi.
„Ce este un sufit? Strict vorbind, fiecare căutător al adevărului ultim este de fapt un sufit, indiferent dacă el își spune așa sau nu. Oricine se poate numi sufit, dacă se străduieşte să înţeleagă viaţa şi este deschis să creadă că oricare altă fiinţă umană urmăreşte acelaşi ideal.”
„Chiar dacă am avea întreg Universul la îndemână, tot nu ne-ar fi suficient ca să putem acoperi toate trebuințele vieții. Aceasta dovedește că adevărata noastră natură are necesități complet diferite de cele pe care noi le cunoaștem (…). Ea presupune nu doar fericirea unui singur individ, ci a tuturor. Nu dorește tihna trecătoare, ci pe cea veșnică; nu râvnește la un iubit prins în brațele vremelniciei, ci la unul care să-i fie mereu alături. Nu vrea să fie iubită doar o zi, își dorește să plutească în oceanul dragostei. De aceea, sufitul caută în Dumnezeu iubirea și iubitul (…) averea sa, onoarea, fericirea și pacea. Numai realizarea acestui ideal împlinește, în perfecțiunea sa, toate nevoile vieții acesteia și ale vieții de apoi.”
(marele mistic sufit Hazrat Inayat Khan, „Calea iluminării”)
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „sufism” are aceeaşi rădăcină cu alte două cuvinte din limba arabă, şi anume „safa”, care înseamnă “puritate” şi „safwa”, care înseamnă „cei aleși”. Astfel, sufismul, drept cale spirituală, se spune că este „purificator al inimii.”
Tradiția mistică a Islamului este cunoscută occidentalilor mai ales prin extaticul dans al dervișilor rotitori sau prin versurile lui Jalaluddin Rumi.
Numele Mevlana Jalaluddin Rumi înseamnă ,,Iubire și zbor extatic în Inima Divină Infinită”. Rumi este unul dintre marii Maeștri spirituali ai umanității, fondatorul ordinal sufit Mevlevi, o frăție mistică islamică.
Tradiția lui Rumi nu este una ,,orientală”. Ea nu aparține nici Orientului nici Occidentului, ci este mai curând o punte între cele două. In vremea lui Rumi, nivelul de conștiință al unei ființe obișnuite era destul de ridicat. O ființă de nivel mediu realiza adorări regulate și se ruga de cel puțin cinci ori pe zi, postea complet intre răsăritul și apusul soarelui cel puțin o lună pe a respecta un anumit cod care cerea o reamintire continuă de Dumnezeu, integritate morală, generozitate și respect pentru viață și celelalte ființe.
Ca fondator al ordinului sufit Mevlevi, ordinal dervișilor rotitori, Rumi a deschis calea iubirii divine și a extazului mistic, scopul principal al practicii spiritual în cadrul acestui ordin fiind trăirea uniunii depline cu Dumnezeu. Muzica și dansul folosite ca instrumente de lucru în atingerea țelurilor propuse au ca scop inducerea unei stări de meditație și de fuziune cu iubirea dumnezeiască. Muzica Mevlevi conține unele dintre cele mai valoroase elemente ale muzicii clasice turcești. Ea servește astăzi ca fond de acompaniament pentru versurile lui Rumi și ale altor poeți sufiți. Muzica armoniei (sema) provine de la flaute din trestie , kundum-uri (mici timpane), chimvale și viori. Cuvintele și chiar silabele sunt intim legate de notele muzicale. Despre această muzică se spune: ,,Muzica dervișilor nu poate fi transpusă în note. Notele nu pot cuprinde sufletul derviș-ului”.
Dervișii se rotesc neîncetat și fără efort atât în jurul axei propria (în sensul invers acelor de ceas) și în același timp în jurul unei orbite circulare. Mâna dreaptă este întinsă către în sus, spre cer, pentru a primi grația supremă a Lui Dumnezeu, care coboară, trece prin inimă (centrul subtil al inimii) și se revarsă spre pământ, prin mâna stângă întoarsă către în jos. În timp ce un picior rămâne ferm pe sol, celălalt îl încrucișează, propulsându-l pe dansator. Ridicarea și coborârea piciorului drept se face în mod constant în fază cu repetare ritmică interioară a Lui Dumnezeu.
Ceremonia sacra a dervișilor rotitori poate fi privită ca un crescendo în trei faze: accesul la cunoașterea Lui Dumnezeu, viziunea Lui Dumnezeu și uniunea extatică cu Dumnezeu.
Este esențial să înțelegem mai întâi faptul că tradiția lui Rumi nu este una ,,orientală”. Ea nu aparține nici Orientului nici Occidentului, ci este mai curând o punte între cele două. Limba maternă a lui Rumi a fost limba persană, o limbă indo-europeană puternic influențată de vocabularul semitic (arabic). Învățătura sa cu privire la Dumnezeu este simplă: în viziunea sa Dumnezeu poate fi înțeles nu gândindu-ne că El se află în paradis, ci recunoscându-l în manifestare. Rumi se numără printre acei mistici care a venit în lume afirmând că esența spiritualității este calitatea inimii.
Rumi a părăsi planul fizic în decembrie 1273. Omenii aparținând de cinci credințe diferite i-au urmat catafalcul. Acea noapte de decembrie a fost numită Sebul arus -noaptea uniunii cu Dumnezeu și chiar de atunci a devenit o sărbătoare festival pentru dervișii din ordinal Mevlevi.
Rumi este o pasăre divină, un înger ceresc, o culme a spiritualității între oameni. El aparține întregii rase umane și este o manifestare a grației divine. El este precum o torță care arde, care ghidează cu lumina sa orice ființă umană, indiferent de religie, sex sau vârstă către lumina sfântă a Lui Dumnezeu.
Rumi se prezintă astfel pe el însuși:
,,Nu sunt nici creștin, nici evreu nici musulman;
Nu sunt din Est nu sunt din Vest;
Nu sunt al pământului și nici al mării,
Nu provin nici din izvorul naturii, nici din ceruri…..
Locul meu este niciunde, urma mea este fără de urmă,
Nu sunt nici corp, nici suflet, căci aparțin sufletului celui Preaiubit”